agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-04-05 | |
De-aș fi vrednic să vă scriu
pe inimă cuvintele eterne, aș putea apoi vorbi cu cei care au fost, să îi întreb ce este de făcut, ce jertfă, ce îngenunchere și ce salt... decât să cred că voi nu sunteți, mai bine știu că nu sunt eu. am buzele uscate, abia pot vorbi, firea și vitejia voastre eu le-am cunoscut și altceva, de-atunci, nu vreau să mai beau. nu voi să stau la căpătâiul vostru când muriți, nici la priveghi și nici la pomenire. nu vreau s-aud că pentru voi există un mormânt, pregătit între state pentru ca popoarele lor să poată să știe că încă de la început ele fură acolo unde sunt și astăzi. din popoarele antice nimic nu mai este, doar voi ați rămas, pentru că toate viiturile lumii n-au ajuns niciodată pe culmile munților. singurul mormânt de care mă tem că există acum e cel din voi înșivă, pe care-l văd crescând, acoperindu-vă copiii cu iarbă și cu piatră. în rest, nu s-a găsit pământul care vă poate putrezi inima și ochii. Doamne Dumnezeule, de i-ai făcut odată pe acești armâni, așa cum i-ai făcut, de ce îi lași acum să uite cine sunt, să semene cu toți pierduții, să le repete pașii spre infern, să fie cum nu pot să fie? drumul acesta către moarte nu e drumul lor. nimeni nu poate merge spre infern în pas original, acesta doar spre cer se poate exersa. când un om este el însuși, are sinele în cer. doar moartea e comună, urmare din păcat, iar învierea este în Dumnezeu, pentru că-n El nimic nu-i repetabil. chiar și amprenta singularității trupurilor noastre este o marcă a unicității sufletului pe care-l purtăm, prin acesta suntem unici și unic ne devine și trupul. Doamne Dumnezeule, iartă-le lor mândria pentru că au crezut că toată vrednicia dată e una pe care o au ei, clădită în sine și arătată astfel lumii, ca fiind numai a lor, iar Tu, însingurat în aceste inimi ferecate de slavă deșartă, mândrie și lipsă de rost, îți lăsai pe lângă Tine mâinile să cadă, pline de eternitatea din care-i plămădiseși. I-ai privit cum pleacă peste munți lumești cu darurile Tale, plângeai că vrednicia pe care le-ai dat-o au folosit-o apoi numai în faptele lor, legate cu totul de timpul istoric, că nu au avut-o pentru a fi cu Tine, să contemple totul, comuniune între cer și pământ. nu îi lăsa să plece de la Tine spre moarte, întoarce-i din drum! nu îi lăsa să vadă că libertatea există și, astfel, arată-le că libertatea există în Tine și numai în Tine, nu pe coclauri și-n legi de cetate, nici în discursuri și vise! întoarce-i din drum și dă-le pământ să vină la Tine, punți peste ape nu sunt!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate