Când soarele tăcea pe-aripă de cocor
Raza lui cădea cu stropii unui nor,
Picurând pe frunza aramei din stejar,
A născut din luturi o ciută în brumar.

În pielea-i de lapte și păru-i rubiniu
Cuprindea pădurea în pas ușor târziu,
Cu priviri plecate înspre infinit
Căuta seninul din ochiul înăsprit.

Patru ursitoare în taină i-au lăsat
Patru anotimpuri în cufăr cu lăcat
Și-o eternitate pierdută-n căutări
Cu visul rătăcit în veșnice-amânări.

În primăveri mustind de doruri în șirag
Își iubea străbunii cu ghiocei în prag,
Îi arătau că ruga se-nalță către cer
Și-un fir de grâu e crezul: „trăiesc, iubesc și sper”.

În verile fierbinți de amăgiri și ploi
Credea în „cartea nunții”, visa un vals în doi,
Iluzii aurite și doar un vis avea:
Poveste de iubire cu Jim și cu Vera.

Rodul verii-albastre – un pui de cerb cules
I-e toamnei bucuria și răsărit în mers,
E zâmbet și culoare, e curcubeu și pace,
Cu dimineți senine primăvara-ntoarce.

În arama toamnei sticlește uneori
Gheara ei de gheață, a iernii, prin ninsori
Și moare-n trup o vară născută prea târziu,
Rămâne căutarea și-un suflet încă viu.