singurătatea e târfa pentru care mă simt mai bătrân
noaptea îmi înfige ochii în orbite ziua îmi trosnește
oasele printre scări pantofii mă strâng
iremediabil
ca într-un vals ce nu se mai termină
apa potabilă este vinul pe care îl beau femeia este luna
ce o admir în nopțile în care îmi zâmbește
la geam
de ce îmi zâmbești aș întreba-o
poate râzi de ceața mea de pe ochi
de gheboasa mea cârcă sau poate de
picioarele mele prea strâmbe
da' ce știi tu
câte poteci am făcut cu ele la curve câte frumoase am privit
pe câte din ele le-am trecut pârleazul
mai știi
tu care râzi cu gura rotundă și taci
când de fapt ar trebui să urli ca lupii
de nopțile mele
acum e târziu și mă doare la bască dacă
mă bârfești pe ascuns nu-mi reproșez nimic
nici prima lacrimă nici ultimul scâncet al copilului
ascuns în hoitul ce îl țin sub cămăși colorate
până la urmă
acesta este pătratul în care mă învârt
nicio latură în plus nu-mi mai trebuie ce să fac cu ea
cu ce mă încălzește atât timp cât noaptea
îmi ține lumina aprinsă ca
unui copil să nu aibă frică
îmi vorbești despre frică
tu
pentru care a trebuit să îndur jurăminți
să mint ca la ușa fermecatului să mă ascund în vecini
toate cuvintele obscene să le scuip
pe gură să mă îmbăt apoi să mă trezesc în
brațele unei vampe purtând același nume fatidic
tu
cea despre care pot spune că am strâns
țigara în dinți și era prima dată când o
făceam apoi nopțile albe plus votcă și sex plus acele
cuvinte șoptite ca un răgaz a primei înghițituri de tărie
despre toate pot spune ceva
și încă
mi-ar mai rămâne de spus dar
acum e destul și pentru toate astea
e de vină doar ea dă-o dracu' de curvă