trăiesc zilele cu tot sufletul îmbrăcând câte un nou strat de piele. de cele mai multe ori pretind că sunt un om viu ce tânjește după adevăr. alteori minciuna se prinde de colțul gurii mele și într-un pocnit de degete răstorn nimicurile surde. azi am decupat dealurile iar marea neagră ajunse sub picioarele mele. munții își dau cu pumnii în piept de fericire pentru că aici e acasă. balconul nostru dă înspre strada luminii și înnebunesc de fiecare dată când în șosetele mele pufoase căldura unei veri de-un zâmbet larg se înghesuie copilărește. pot lupta cu neîncrederea rămânând statornică dar la fel de tandră ca și acum două minute când ți-am sărutat buzele cu aromă de căpșună moale. tălpile s-au dezlipit de pe fața pământului grijulii. pentru cafea îmi ajunge o linguriță de bunătate. soarele îmbrățișează dragostea noastră născută din teamă. și sunt bine. de acum începe viața.