Tu vezi trăsurile ce-aleargă,
ce-aleargă,
pe cerul ce plânge
ca sufletul singur?
Tu le vezi cum încearcă
să ajungă la tine?

O lacrimă, un sâmbur
de vecie iutată;
nostalgică armonie
de iubire furată.

O inimă moartă
ce bate ca un clopot în noapte
lipsită de șoapte,
de mângâiere
de fapte.
Tristețe fatală
de viață prea goală
sau prea plină de sine
iar timpul ce vine
e doar o trăsură ce pleacă.

Dar tu nu o vezi
iar lacrima ce curge,
n-o crezi.