Pe firul Ariadnei mă chemi timid și taci,
Ascult pianul tandru și-n piept am câțiva raci,
Un pesimism lugubru se-amestecă în sânge
Cu năvălnicia calului ce-mi plânge.

Pe unde plictisite bați la porți închise,
Cheița ruginită e undeva prin vise,
Dorințe-ncovoiate se zbat pe sub noiane
De zăpezi curtate cu brațe de baloane.

Mă vindeci de o rană și alta-n loc îmi pui
În iarba dezmățată, splendoarea nu știu cui
Culege spini de roze înfipte-n inimi oarbe
Când hăul de iluzii încet în el ne soarbe.

Cuvintele se-amuză când tu mă minți frumos,
Îmi fulgeri universul cu biciul tău duios,
Amesteci portative de-a valma și-mi pictezi
Oceanul fără țărmuri și-un măr fără livezi.

M-ai pescuit c-o floare, sub ploi, în luna mai
Și mă privești cu jind în undița din Rai...
Poveștile cu zâne ce mușcă din momeli
Sunt astăzi doar ruine, sunt doar sporovăieli.