au început să pice toate să se crape și să cadă
numai zidul care mă însoțește nu
furtuna aia din spatele geamului e doar o glumă proastă
ar trebui să mă deschizi și să privești acolo haosul în ochi
îmi amintesc de o zi în care am stat pe prag și m-am rugat tare cu vocea pițigăiată de pasăre
doamne adu-mi-i înapoi acasa îmi e frică și-s singură
au trecut ani de atunci deja unii s-au mutat sub o piatră și-i vizitez tot mai rar
înca nu știu să lovesc încă nu port pumnale sub pernă
pâinea mea de toate zilele ești tu și singurătatea ca o prevestire
ca un nod în gât

singurul pas sigur este cel înapoi
m-aș lipi de un copac și aș sta să-mi plouă smoala din suflet
dar nu. mai bine mă sprijin de toarta unei cești
ar fi o tragedie dacă aș cădea tocmai acum
când atâția se agață de picioarele mele
nu știam că un vas fantomă poate fi ancorat
dar asta-i altă poveste


între timp cerul s-a potolit din strigăte
copacii nu mai tremură și în ferestrele de vizavi ard focuri
afară pe banca în formă de triunghi
zace un om fără pelerină
i-aș spune ceva dar
doamne îmi e frică și-s singură.