sonet gen italian stil d'Arezzo

Am sângerat câte un mac, spre casă,
Când fruntea mea de lut căta popasul,
Pe țărmul hâd mă tot chema dubasul
Înfiptă-n țărm lucea discret o coasă.

Tot amânam și noaptea dar și masul
Sorbind otravă din plăpânda tasă
Când locul plin cu umbre de la masă
Îmi încingea făptura și liasul

Ce-mi cuprindea căldura până-n barbă
A început să crape și să sânger
Din fiecare lacrimă de iarbă

Și-am prins în pumni un capăt de subarbă,
Pe arboradă am urcat un înger
Iar timpul fără vârsta da să fiarbă.