Sus, în 'naltul cerului,
Deasupra Pământului,
Sus, pe bolta cea senină,
Ce de oameni nu-i străină,
Stau de veghe nopți în șir
Neobositele făclii,
Înșirate pe un fir,
Firul de mătase al nopții.
Și cu astfel de mărgele
Perdeaua nopții e țesută;
Ele-s minunatele stele,
Ce stăpânesc zarea tăcută.
Pe Pământ totu-i pustiu
Și cuprins de nemișcare,
Privind sus, pare mai viu
Cerul cel plin de mistere.
Doar Pământu-i adormit
Și-n tăcerea lui absurdă,
Uită de faimosul infinit
Și pare a fi o planetă surdă;
Surdă, adormită, mută,
Dar zarea albastră o înfruntă.
Și-și arată tot ce are
Mai frumos, mai de mirare.
Toate minunățiile
Și miracolele toate,
Le adună cu miile,
Le adună în fiece noapte.
Dar cine să le privească
Din lumea cea adormită?
Cine să le preamărească,
Când e lumea obosită?
Cine dorește a vedea
Minunea bolții – o stea?!
În a nopții grea putere
Și în adânca tăcere?
Cine să cunoască vrea
Și dorește ca să știe,
Poate să privească o stea
Și a ei minunăție.
Dacă-ți trezește interesul
Mai poți afla chiar și restul:
Într-o carte de astronomie,
Găsești informații – o mie;
O mulțime ordonată,
Ca la carte aranjată;
Asta-i o poveste aparte,
Ce e scrisă ca la carte.
Dar în cartea naturală
E-o altfel de-ngrămădeală,
Care-n loc să lămurească
Toate lucrurile-n parte
Și-n loc să le limpezească,
Le încurcă, tot ca-n carte!
Însă totul se descurcă
Dacă ai răbdare multă.
Căci știința așa este,
Nu-i doar o simplă poveste.
E ceva mai complicată,
Dar poate fi descifrată,
De-o minunată ființă,
Ce-i făcută pentru știință.
Omul e ființa care
În taine poate pătrunde,
Omul e-o creație mare,
Nimic de el nu se ascunde.
Fiindcă umana făptură,
De curiozitate împinsă,
Înțelege întreaga natură,
Ce se recunoaște învinsă.
Însă nu-n totalitate,
Ci numai în mică parte.
Căci natura își păstrează
O parte din a ei putere
Neînvinsă, dar treptat cedează,
Spre a omului plăcere.
Și când totu-i cunoscut,
Omul privește satisfăcut,
Cu ochii săi luminoși,
Ai omului ochi frumoși.
Două stele vii, aprinse,
De întuneric cuprinse.
Dar în bolta cea cerească
Minunea pare să crească.
Cu cât ceru-i mai cunoscut,
Cu atât ne ascunde mai mult.
Dacă ceva s-a lămurit,
Apare altă taină mai mare;
De și aceea s-a limpezit,
Apar multe alte semne de-ntrebare.
Natura ne demonstrează
Că multe secrete și le păstrează
Mai intacte ca oricând.
Ea ne arată neputința
Omului în fața ei,
Atâta vreme cât știința
Nu dă răspunsuri cu temei.
Căci natura-i mai puternică,
Chiar dacă-i și darnică.
În Univers ea e stăpâna
Și așa va fi întotdeauna!