agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-06-18 | |
Cândva am iubit o pasăre,
i-am făcut din inima mea loc de popas și zi de zi rugăciunea din zborul ei alb mă îngenunchea. Apoi mă ridicam, intram în propria mea rugăciune ca într-un cuib, respiram cu ea și vedeam cum din împreunarea respirațiilor noastre un copil se năștea, copilul pasăre creștea așa cum îl gândeam, devenea om cu dimineți sădite în orașele oamenilor, devenea pasăre cu seri înaripate pe un cer de opal, iar eu, prin el, zi de zi mă înălțam. Târziu deschideam ochii și coboram, brațele omului îmi țineau trupul în care mă întorceam mereu cu aceeași mirare, femeie cu sufletul pasăre, femeie cu trupul mugur de zbor. Omule, îi spuneam, omule hai să urcăm, hai să facem cu zilele noastre trepte spre el, omul tăcea, lua toate cuvintele și mi le arunca în pântec, înlăuntru unul singur rodea și atunci brusc îl nășteam. (Copilul meu pasăre, sunt - nu sunt, în același timp și în fisura dintre, gândul meu despre tine îngenunchează rugându-se ca tu să fii.) Cândva am iubit o pasăre, i-am făcut din inima mea loc de popas și zi de zi rugăciunea din zborul ei alb mă îngenunchea. O pasăre m-a iubit cândva, m-a iubit într-atât încât din aripa ei a făcut cer pentru mine și de atunci zi de zi mă înalț în propria mea rugăciune.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate