Când Dumnezeu din Cerul soarelui
Ne-a oferit Pământul cu de toate
Nu s-a gândit în bunătatea lui
Că noi vom trăi totuși în păcate

E-adevărat că El, Mântuitorul,
Ne-a oferit, dar nu ne-a obligat
Și-atunci nemulțumit el, muritorul,
A decis să trăiască în păcat

Și toate zece mari porunci
Cu care Dumnezeu ne-a înzestrat
Ne-am „străduit” de mii de ani pe brânci
Să le-ncălcăm, uitând c-ar fi păcat

Pentru că mulți, prea mulți în sinea lor
Și-n nebunia lor demențială
Nu-l bagă-n seamă pe Mântuitor
Și importanța Lui primordială

Ce ne-a creat pe toți din bunătate
Cu dragoste și cu mărinimie
Și care nici cu bâta nu ne bate
De câte ori noi facem vreo prostie

De-aceea mulți din noi care-o iau razna
Prin gând, prin faptă sau și prin dorință
Săracii nici nu simt pe pământ cazna
Care-o vor îndura în neființă