cu jugul cuvântului care poate încovoia nesfârșirea
și ochii-ți mai adânci decât o fântână
atârnată spre cer
sapi în sinele meu icoane
așa cum dumnezeu mi-ar atinge cu un deget
inima

știu că e aur în tine
și mă vreau daurită
tu singurul în stare să ofere ceva
pe un suflet condamnat la iubire

vrednică de a fi vrednică
să aflu de la tine cum se cheamă pe marte
privighetorile
să-ți înfloresc sub privire
grădină însetată sub o ploaie de divină
să-mi strigi pe sub lespedea focului sacru
ridică-te
ca și cum niciun rău
nu mă mai poate locui

schimb șoapte cu propriile-mi gânduri
iată-mă pasăre spin sfâșiată între mine și mine
vis cu luceferi
geamătul pietrei între real și real

act de iubire față de propria-mi inimă
înțelepciunea
oare-am aflat și-am uitat
că-mi sunt singur răscumpărător