Pe lângă veșnicia-nmugurită
ne trecem, două frunze pe un ram,
și nu vedem că-n umbră,-mpodobită,
e cartea-n care-ai fost... și eu eram.

Să numărăm cocorii adunați!
În inventare lungi pierduți să fim
și-atunci când se vor șterge, demodați,
să ne găsim absurd și anonim.

De câte ori o iarnă va pătrunde,
în casa ta, să-ți amintești că eu
te voi primi în vara mea, oriunde,
căci locuiești, oricum, în gândul meu.