există un al cincilea anotimp
care nu mai naște nimic

mor cuvintele
mor iubirile și ele
cu genele lor rimelate cochete
mor prieteniile
iar tu lași lacrimi grămadă lângă dulap
reajunsă fiară ce se devorează singură

lângă tine bărbatul sforăie
pesemne nu visează cirezile de femei și copii
mânate în plaiuri trecute
încerci să-ți smulgi confuzia dintre sâni
s-alungi absurdul ce-ți mânjește patul noapte de noapte

căci ești tânără și știi
printre zgomote să brodezi liniștea ca un păianjen.

ai fost copil ridat în închisori
sărutând mâini ce te-au lovit

chiar atunci în mrejele sărăciei
viața ți-era dulce
spălând picioarele mamei ce te-a crescut

ești docilă
nu ți-a dat Dumnezeu vreo hartă
cauți în buzunarul iubirii părintești gol

imprimi cu fermoarul dorințelor închis
gestica unui câine blajin
cărându-și aceeași coloană vertebrală strâmbă

tânără ești
și totuși mustești din obraji
al cincilea anotimp mortal
mereu cu blândețea pusă pe masă
cu mâinile pe piept

ai să scârțâi tu printre dinți psalmi
când pleoapele se vor închide
și nici măcar ochii tăioși
n-au să mai vegheze lumânarea ce arde
pentru copila ce-și călcase cu picioarele desculțe
pline de spini

tinerețea