ploaia îmi flagelează trupul
cu picături reci mă trezește la o realitate mohorâtă
care nu vreau să cred că e a mea
nu vreau și pace

vântul mă bate pe unde mă prinde
când mă prinde umblând singur pe străzi fără număr
o adresă anume nu există destinație
se numește rătăcire

ceața e multă și groasă iar eu
nu vreau sau nu pot recunoaște că m-am pierdut
până nu mă voi regăsi din nou în brațele tale calde
și toate acestea vor fi doar niște prostii
cu debitul măsurat în litere fără numar

îmi era bine în inima ta
asta până când m-a prins între două bătăi
iar celelalte au început să mă lovească din toate părțile
ca o ploaie rece ca vântul când mă prinde
pe unde mă prinde

până îmi amorțesc toate cuvintele
și tac