Marea, sfâșierea întunericului la țărm,
valuri uriașe...,vapoare așteptând plecarea
și tu locuind în golful unui gând.
Nervii-ți silabisesc tăcerea și ploaia,
topesc arama pe frunze.

Înhămat la trăsurile toamnei
îmi bate vântul prin vise,
aud voci galbene în pădurile mării,
mi se lovesc obsesiile cu fruntea de lut.

În depărtare bat clopotele nopții-n surdină
enigmele vieții locuiesc în chirie,
cu aripi înflorite din semințe de gând
cândva o să culeg luceferi pe mările cerului
și ne vom uni în univers.