agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1302 .



Poezii nenominalizate la festivalul de la Constanța
poezie [ ]
Fascinația mării

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [L.I.Muresan ]

2013-10-07  |     | 



Oamenii mării

Noi, oamenii mării,
din măruntaie ne-au ciugulit pescărușii,
urme de sare pe pielea bronzată
în urechi ne șuieră tăcerea.
Parcă într-o țară îndepărtată
trăim, o țară exotică unde limbile oamenilor
sunt limbile duhului sfânt,
din văzduh ne privesc ochi
atât de mirați.
Intrăm cu picioarele în apă
până la glezne
și scriem un psalm
pe nisip.
Fluturăm brațele să ne vadă
ființele zburătoare
cum trăim luminați.
În mare e o specie ucigașă
de suflete,
o specie de niciunde care ne cheamă
la moarte.
Încrucișăm brațele cu palmele pe umeri
și așteptăm să ne crească aripi,
așteptăm zile în șir
privim soarele până când ochii
încep să plutească.
Iarna aproapre de sălcii
așa de frumos înghețate,
scoatem din partea stângă a toracelui
daruri.


Înțelepciune


Strigătele ies din ecran
dincolo și dincoace ești tu
ecranul în tine
ești rama unui televizor volatil
în care universul colcăie de viață.
Asculți cum tropăie sufletele
cum se aliniează
speranțelor
zâmbești cu seninătate
pentru că înțelegi.
Îți introduci mâinile în trup
apoi capul și umerii
intri în tine
te rogi
să nu mai ieși niciodată.
Urechile sânt uriașe
palmele nu pot acoperi vocile
introduci mîinile în urechi
până la coate
le scuturi cum limba
unui clopot vechi de biserică.
La ieșire un covor
verde și pufos
așa crezi privindu-ți picioarele
care plutesc alături.




Dilatarea


Pe creasta aceasta urcă
o umbră
din vale tânguirile celor drepți.
Maică oamenii s-au făcut mici
pășesc pe umerii mei
îmi șoptesc la ureche
vorbe ce mă-nspăimântă.
Respirați mai încet
cât sufletul să nu se desprindă
definitiv.
Maică oasele albe
din palmă tot mai multe și mici
se sfărâmă
când suflu spre mare.
Mă înalț cum aș crește neîncetat
devin tot mai greu
iar mingea pe care plutesc
e atât de firavă.



Dezvăluiri

Pe partea dreaptă a iederei
crește o plantă parazitară
pe partea dreaptă a trupului
nu este inimă.
Iată oamenii se înghesuie unii în ceilalți
tot mai mulți precum bacteriile
pe lamela microscopului
ochiul de sus e atent.
Și la ce bun toate acestea
când universul îmbatrânește
precum un cal.
Pe calea lactee se plimbă un zmeu
cu toiagul în mână
când strănută
gaura neagră se umple
de ură.
Iată oamenii se privesc unii pe alții
cum se usucă
precum frunzele de arțar
un vânt îi leagănă pe deasupra pământului.
Niciodată nu e noapte pe partea dreaptă
precum cel ce rotește corect
în jurul cuvintelor.




Din largul mării


Din largul mării se ridică trist
Un mamifer cu brațe retezate.
-Nu este mamifer, e un artist
Ce și-a sculptat în carne libertate.
Din când în când, dar nu mai des de-un ev,
Privește printre țărmuri să-nteleagă
O lume ca un basoreliev,
Din ce în ce mai tristă și beteagă.
Legendele vorbesc de un strigoi,
Un mostru fără suflet care zace
Pe fundul mării, înt-un hududoi,
Sub un blestem ce nu se mai desface.
Copiii îl visează uneori,
Doar ei pătrund în lumea fără nume
Unde ascunse, sute de comori,
Așteaptă înțelegerea anume,
Și peste ani își amintesc crâmpei
Din adevărul cunoscut odată
Denaturat, își plăsmuiesc idei
Și le transpun în versuri și în artă.
Din largul mării iese un suspin,
Precum un țipăt de relicvă vie.
-Nu este țipăt, este un destin
Al omului închis în colivie.
E artă să pătrunzi acest tumult,
E artă să cutezi a-l înțelege,
E artă să redai fiind adult
Ce doar copilul poate reculege.
Din largul mării iese un îndemn
Și ne cuprinde-ncet pe fiecare.
-Nu e îndemn, e spiritul solemn
Cel blestemat să n-aibă alinare.
Din largul mării se ridică trist
Un muritor cu brațe retezate.
-Nu este muritor, este chiar Hrist
Și ne-a sădit în suflet libertate.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!