de când te-ai smuls din inelul iubirii
orele dimineții îmi par un travaliu
la capătul lor puiul de zi învață să meargă
eu îl țin de mână îi deschid uși în mine îi vorbesc despre noi
el își trece lumina prin toate încăperile
se oprește în camera ta îți întinde cealaltă mână
tu îl săruți grăbit pe frunte și pleci

mereu mă trezesc aici
pe un mal al cuvintelor care curg
în miezul zilei nemișcată le privesc cum alunecă se rostogolesc taie
sub lama lor carnea ochii liniștea toate ale tale
de parcă ai fi murit îmi vine să strig ridică-te umblă
ieși pe malul celălalt sparge tăcerea în pietre aruncă-le în mine
în toate cuvintele astea mutilate de căderea abruptă și inutilă
prin trupurile noastre tocătoare de vieți

dar cuvintele curg neîntrerupt
se amestecă se lovesc cresc
de pe malul celălalt toate zilele tale așezate cuminți ne privesc
cu chipuri de oameni pe care i-am trăit împreună
îmbrăcați în pielea ta cu arome de anotimpuri
și nuanțele acelea de viu nealterat
iubitul meu
eu port încă în pântec toate zilele care ne-au mai ramas
le voi naște rând pe rând le voi crește cu grijă până la fiecare apus
voi sta mereu pe malul acesta vorbindu-le despre aripi
despre zbor despre îmbrățișare despre sărut
și noapte de noapte le voi privi căzând prin inelul iubirii
traversând râul de cuvinte spre tine
aprinzând lumânări

de pe celălalt mal
tăcerea ta limpede perfectă ieșită din apa strigătelor mele
va sufla mereu puternic și rece spre ele
le va stinge mereu