agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2758 .



de pe malul celălalt
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Elsa ]

2013-10-15  |     | 



de când te-ai smuls din inelul iubirii
orele dimineții îmi par un travaliu
la capătul lor puiul de zi învață să meargă
eu îl țin de mână îi deschid uși în mine îi vorbesc despre noi
el își trece lumina prin toate încăperile
se oprește în camera ta îți întinde cealaltă mână
tu îl săruți grăbit pe frunte și pleci

mereu mă trezesc aici
pe un mal al cuvintelor care curg
în miezul zilei nemișcată le privesc cum alunecă se rostogolesc taie
sub lama lor carnea ochii liniștea toate ale tale
de parcă ai fi murit îmi vine să strig ridică-te umblă
ieși pe malul celălalt sparge tăcerea în pietre aruncă-le în mine
în toate cuvintele astea mutilate de căderea abruptă și inutilă
prin trupurile noastre tocătoare de vieți

dar cuvintele curg neîntrerupt
se amestecă se lovesc cresc
de pe malul celălalt toate zilele tale așezate cuminți ne privesc
cu chipuri de oameni pe care i-am trăit împreună
îmbrăcați în pielea ta cu arome de anotimpuri
și nuanțele acelea de viu nealterat
iubitul meu
eu port încă în pântec toate zilele care ne-au mai ramas
le voi naște rând pe rând le voi crește cu grijă până la fiecare apus
voi sta mereu pe malul acesta vorbindu-le despre aripi
despre zbor despre îmbrățișare despre sărut
și noapte de noapte le voi privi căzând prin inelul iubirii
traversând râul de cuvinte spre tine
aprinzând lumânări

de pe celălalt mal
tăcerea ta limpede perfectă ieșită din apa strigătelor mele
va sufla mereu puternic și rece spre ele
le va stinge mereu

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!