poți să te asculți doar pe tine
într-un fel de cântec
al pulsurilor
ce-ți îmbracă întrebările
între trosnetele din fibre
ce caută să te evadeze
de tine

tu și atâtea urgii
și toți cei care stau desculți
așteptând să te cuprindă
între un discurs al buzelor nerostite
fără să te supui
le stai dator
despuiat

unsuroase vorbele
poți să le închizi în cufărul celor fără de cuvinte
zestrea ascunsă să nu o mai poți afla
cât ei îți atârnă lacăte
pe buze
judecând și rânjind
sub chipuri de sticlă