O ușă care epuizează toate sosirile mele acasă ești
o scăpare în care trupul m-apasă istovit
și oasele-mi țâșnesc negre ca din moarte
să fecundeze întunericul în care te-am ascuns
din milă pentru alte femei.

du-mă la biserică și îngroapă-mă
cu toată puterea cu care mă iubești
pune pământ peste mine să simt aerul
cum caută scăpare
cum mușcă din plămânii mei înnebuniți

voi crește ca un spectator
care așteaptă o bucată de cortină să se dea la o parte
să vină actorii din viața de apoi și să joace din textele scrise
pe sânge proaspăt

abia atunci ne vom întoarce unul în altul
vom face schimb de solzi
și vom deveni un fel de șarpe care
scuipă lumină.