Uneori:
Nu știu a interpreta constelația aștrilor, dar mă declar un admirator al lor
Nu cunosc trăirile de iubire ale altora, dar îmi este suficient ceea ce trăiesc eu
Nu mă încred în oameni, dar mă declar unul cu ei asemeni.
Dar cu toate acestea:
Vreau să domin Universul mental, vreau să nu mă mai simt același om pe-alocuri banal
Vreau să pot fi oriunde, oricând, vreau să fiu prin locuri cu trup și cu gând
Vreau să iubesc așa cum nu s-a mai iubit, vreau să fiu un altfel de om fericit
Vreau să percep timpul arhivat în neant, vreau să pot străbate istoria în mod galopant
Vreau să fie totul așa cum îmi doresc eu, vreau să se întâmple doar ceea ce eu vreu.
Și totuși:
Cine sunt eu a cere aceste, ce doar el Mântuitorul ni le dă de veste?
Cum de-aș putea crede că e chiar posibil, ca tot Universul să fie-n subsidiu?
Dar:
Totul rămâne așezat pe-ndelete, așa cum Universului prea bine îi șede.
Epilog:
Cum toate sunt prea-așezate, de Domnul nostru, se prea poate
Ca tu să stai în așteptare, că doar ea moartea viață are.