să ies?

află că distanța nu se va mai așterne între lucrurile tale vei fi
tovarășul călătoriei imaginate și atât
străinii ce te-au râvnit în scurt timp îți vor uita chipul și glasul
în cele din urmă cuvintele
mărturie vor depune numai ramele din spatele cărora te-au iubit
aceia pe care tu însuți (i-)ai iubit
sau (i-)ai mințit că îi iubești
multiplicând-mărind-deformându-i
placându-le zâmbetul în aur mincinos

un singur pas dacă ai face
lumina țării ar cădea asupra-ți altfel
judecătorii nu ți-ar echivala masa cu a unui condamnat penal
în definitiv nu ai comis daune materiale
nu ai nici o victimă și nu
ai avea de dat socoteală de ce visul munților este de cremene și de os

coocoo-ul ne spurcă în engleza americană
iar ceasul sună obsedant
scoală-te române deșteaptă-te leapădă-te ieși din tine pentru
întâia oară fără noapte în cap
dacă nici acum nu vei reacționa orice gură de apă sau de aer
ar sădi în pântecele femeii tale lupul dacic împăiat

să ies? să mă așez lângă mine bătându-mă condescendent pe spate: lasă...
poate chiar să îmi prind brațul drept cu familiaritate consolându-mă:
mai dă-o-n zamolxele mă-sii nu mai pune la suflet
n-or lua aștia mai mult decât alții nu
ne lasă pe noi D-zeu

de ce? Munteanule nu te-ai: călugărit sau înarmat – ai fi fost
din oricare acestea un personaj pitoresc eficient legendar
dar lenea ți-a consumat bateriile
ți-a mai rămas doar harta pe care
de-a pururi vei face pe prostul aprinzând la răscruci lumânări
nu multe nu mari cât să mai pară când e întuneric și vântul nu bate
că nu definitiv ochii s-au stins