Plecat-am trei pe-un drum, spre Sărărie,
taman pe când venea amiaza-mare,
mai însetați și mai cu ochii-n soare
decât un stol de lie-ciocârlie.

Trei crai, din cei mai siguri pe picioare,
am tot dat împrejur pe lângă-o vie,
având credință, ca-n Mitropolie,
în faima ei atot-vindecătoare.

Și-așa-nchinări ce-au fost și cuvioasă
pornirea către sfintele cântări,
spre-a ne-nmulți norocul, de ne lasă

în beznă soarta, fără lumânări,
că uite-acum, drumeagul către casă
s-a înmulțit cu trei… ori trei cărări…