Mi-am pus ochii pe un abore de vânt
mângâindu-i coaja și tremurul frunzelor.
Privesc soarele ca pe o inimă
cu seve în rădăcini și clocot în sânge,
cu doruri aprinse și fructele-n pârg.
Cerul cu o umbră de nori deasupra
încearcă să fugă spre sud.
Ademenit ca vulpile de miros
clipele mă apasă pe frunte și pleacă.

Zilele au după amieze de luptă
în care ne batem pe piciorul tău
îndrăgostit de flori mirositoare și ierburi
până ce se împiedică
și amândoi în genunchi,
ne lungim peste umbrele jilave,
cuvintele se îndrăgostesc și ele.