Peste lumea ruginie,
De atâta toamnă lungă,
Căzu spuma argintie,
Mări de straturi, să ajungă!
.
De mirare și de frică,
Ziua poți s-o pui în cui!
Se făcu atât de mică,
Iat-o ici, iată că nu-i!
.
Pe o rămurea golașă,
Două vrăbii stau la sfat:
-Eu am puișori în fașă,
N-am nici lemne, nici bărbat!
.
-Eu am! spuse cu blândețe,
Alta cu penaj săltat.
Dar n-am prunci, mare tristețe,
Am la plapumi...și bărbat!
.
Știi, durerea cea mai mare,
Nu-i că neaua s-a-mpânzi;
Ale mele aripioare,
N-au pe cine încălzi!