în memoria lui Nichita Stănescu

Nu pot vedea mai departe de orbul ochilor mei
Din care renasc necinstit bătrânii atei...
Și curvele cu ciorapii de plasă.
Îmi place cum sunt, dar nu-ți pasă!

Vei spune că viața-i mult mai adâncă de-atât,
Dar că eu mi-am vândut-o și-mi râd
De tine, într-o zi banală de vară…
Te uită, te uită cum plouă afară

Și cum mai renasc trandafirii vieților lor!
Îți pasă ție că ochii mă dor?
Nu pot vedea mai departe de orbul ochilor mei
În care se pierde dragostea ei…