"Da, iubito, aștept o Moarte..."
Îi spun, privind mormântul rece,
Că doar atât mă mai desparte
De trupul care se petrece...




"Privesc în gol, nefericito..."
Și tac, privind mormântul rece.




"O, tu, dulce văpaie stinsă,
De ce îmi sufli luna rece
Din calea vremii, necuprinsă
De Universul care trece?"
O tot întreb, fără de lacrimi,
Stingând mereu izvorul rece
Ce plânge iarăși, plin de patimi,
Urlând, privind mormântul rece...




"O, zâno, tu! Cât mi-ești de dragă,
Strângându-mă cu Moartea blândă!
Devino vis, de mă dezleagă,
Tot sărutându-mă, flămândă!
O, muzo, tu! Cât dor îmi susuri,
Tot tremurând, ca harfa-n stele!
Revino iar, de-mi cântă versuri,
Să plec, curând, la fel ca ele!"




"Ah, tu! Unde-mi pleci, iubito?!
Că mor în Univers sihastru
Sub care tu, nefericito,
Cu dor adormi, sub cer măiastru...
Ah, de ce mă sorbi, cu umbre reci
În Univers fără de lacrimi?!
Că țipă corbi, când mă petreci,
Plângând în vers amare patimi..."




"Da, iubito, iubesc o Moarte...
Și jur, privind mormântul rece,
Că doar atât mă mai desparte
De lumea care se petrece...
Ah! Orișiunde, ochii-mi saltă
Să simt în jur, durere mută,
Stihii flămânde, ce tresaltă,
Ca sufletul, să mi-l ascută!..
Ah, iubito, iubesc o Moarte!
Și-atât de mult, o voi iubi...
Încât ca vremea, m-oi desparte
De tot ce-nseamnă a trăi,
C-așa mi-i dat, cu drag, să mor
Știind că tot ce am iubit
A fost pământ ocrotitor
În care lacrimi, ți-am sădit..."




"Mă sting în Univers, nefericito..."




"Și am tăcut mereu, iubito...
Cu tine, în mormântul rece..."



ˆTh3Mirr0r