Am fost pierdut în timp, ba uneori chiar și în spațiul universal
Aveam nevoie de efort pentru a-mi găsi echilibrul, uneori chiar cel banal
Priveam în sus dar vedeam jos, stânga mea parcă era dreapta
Exteriorul meu devenise interior, și invers, deși nu înțelegeam fapta
De-a mă lăsa dus de timp, de spațiu, uneori și de nas
Până într-o zi, când am spus: mă las.
Am înțeles de la cei mai perseverenți ca mine, că-i bine să fii omul timpului Acum
Încerc să fac asta, poate îmi iese, dar știți de câte ori trecutul mi-a stat în drum?
Se spune că durerea o elimini dacă trăiești în prezent
Te rog să faci și tu asta și să fii atent
Dacă obții rezultate, înseamnă că cei ce au spus au avut dreptate
Dacă nu, te poți adresa mie, ca bunului tău frate
Frate de sânge, frate de trăire și poate de prea multă stare
În acest univers uman ce duhnește adesea a nepăsare.
Dar ce pot face, dacă nu-mi dau pace: gânduri, vorbe, fapte sau alte similarități deșarte?
Trăiesc gândind și gândesc trăind, dar și așa a muri nu înseamnă murind
Căci poți duce pe picioare, stări interioare
Pe care doar cel cu păsare poate înțelege, atunci când te doare.
Dar, am găsit soluția: regăsirea sinelui pierdut și întregirea lui dacă e ciunt
Căci nu există stare de liniște mai mare
Decât o împăcare cu trup, suflet și celelalte interioare
Că sunt conștiința, poate și voința
Că se cheamă inconștient, dar e imanent
Simbioza aceasta ori este perfectă, ori este defectă
Căci nu există stări de mijloc, atunci când pui la un loc
Interior și exterior, ce țin de un ego major.
Epilog:
Finalul este fericit, efortul regăsirii de sine s-a dovedit
A fi o încercare cu succes, ca formă, fond și e imens
Gândul cel de împlinire, când eu sunt cu al meu sine
Ce-l pierdusem când credeam, că cel de lângă mine era el, dar mă-nșelam.