Eram doi fetuși. ne dezvoltam în același pântec, ca doi gemeni hrănindu-se într-o singură placentă. sărutul nostru transmite viață sexelor noastre nedespărțite și explodează în noi cum sângele aleargă într-o aortă tocmai desfundată, intrată în circuit normal.

E cald și bine în pântecul inimii, printre lichide încă necunoscute nouă. ne leagănă plăcut. te simt puternic în mine. nu ne-am născut încă, trăim intens nemurirea dintre noi, trăim haosul unei iubiri sortite universului, în oceanul imens, necunoscut.

Mi-am dezlipit gura de a ta pentru câteva clipe și totul s-a rupt. ne-am născut prematur, ne-am născut țipând despărțirea, ne-am născut plângând singurătatea, am scâncit înstrăinării, ne-am hrănit de la sâni diferiți, am coborât pe pământ acceptând exitus.

De ce a trebuit să mușc din mărul ăla? de ce?