îmi strig o umbră să nu rupă tăcerea să tacă sub capota sufletului meu
iar de vânt să nu se apropie nici cu voie nici fără de voie
sfătui distanța să scurgă bine gândurile omului mut care gândește în gesturi
să circule mai liber ca dolarul în las vegas
străbatem cuvintele dintre mine și tine iar
sub șeile cailor putere
purtăm iubirea feliată de tigrii sfâșiați de foame
moartea vine la picnicul călare spărgând orizontul în lumini și claxoane
curg torente pe umbrelele zburlite amenințător la peștii care privesc din cerul lacustru
girofare împrăștie aurore pe statui cu gâtlejuri și oasele expuse din piatra fragilă
frigul transformă ploaia într-o spumă roșie pe care cu un ultim gest
ți-o sărut de pe buze.