Luna s-a ascuns în agudul din față,
mă furișez pe prispa casei,
glasul nopții se așază-n poeme
pagină de pagină.

Nimic din ce am scris nu se știe,
aripile drumeților se frâng,
măduva nopții îngheață-n cuvinte.

Dimineața înveselită de rouă
își lasă umbra dusă de ape.

Tu n-ai așteptări, ai numai prevestiri,
la porțile zăvorâte ale inimii
care se deschid.
De atâta ger în sufletul pietrelor
pașii și-au luat urma înapoi,
și orbecăie pe cărarea unei absențe
unde eu nu-s.