agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-01-18 | |
Apa cade cu o nostalgie aparte.
E o fluierare a vânt, care vine Cumva din amintiri, de departe. Sclipirile ei în picături se adună, prin frunze, și o dată cu gândul Sunt luate de vânt, să le poarte. Sună ca un surâs al vechii primăveri, Care printre toate astea seduce. Dar parfumul de atunci s-a schimbat Într-o clipă de liniște și de gânduri Care-ți aduce umbrele de pe bănci însorite din parcuri. Stropii prefac și emoțiile-n forme. În liniștea și culorile ude din jur Mersul tău calm în alei se transformă. Gândind nostalgia fluidă de-acum, O amăgire din anotimpul matur. Culorile se deschid într-un surâs de astă-vară. Zgomotele de-atunci și de fiecare seară Sunt ude, pleoștite, Și pe bănci au întârziat să apară Și poate ca o șopârlă îți pare că se târăște acum timpul Poate-i e frig, și nu mai are energie, Și poate că-ți dorești să întrevezi Vreo armonie în lucrurile astea așezate ca o melodie. Un mers lipsit de-acea vioiciune, Și care totuși nu venea din soare și lumină, ci din tine. Emoțiile se arată vagi, și cauți să-ți închei și haina. Chiar năzuințele ți se retrag prin buzunare, Și câte-o creangă goală îți aduce-n minte iarna și fulare. E parcă toată acea lumină absorbită în umezeala de pe drum. Ea, parcă împreună cu tine doar așteaptă să treacă momentul de acum. Și să întâlnești și vreo doamnă, distinsă și cochetă, Să nu încerci, privind-o să pui lumii etichetă. Să te abați, de la ronduri colorate și pomi La valuri voalate și plete, și nări Adulmecând fericirea în depărtări Și doar uneori pipăind-o cu vreo loțiune, Privind ochi și momente fără nume, Destinzând secunde ce țipă pe deasupra și se plimbă, aruncând umbre peste alte zile, La alte temperaturi nelăsând gândul să coboare, și doar umbrela să reprezinte în lume răcoare. Și tresărind acum, de-o picătură mare. Cedând nervos, la fiecare pas, însă discret, cât apă în pantof A mai rămas. Revezi o clipă acel fluierat la malul mării Și în apropiere sigur, pe-acea doamnă, Și de acum grăbit îți ridici gulerul și te îndrepți către ieșire, Căci e toamnă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate