Un ciob de lumină dă-mi Doamne la apus,
Când raza soarelui se sparge-n înserare,
Să-l iau ușor, cu palmele fricii ce doare,
Să-mi vindec rugăciunea, să poată să zboare,
S-ajungă în lacrimi, pe-altarul Tău, sus.
Un ciob mi-e de-ajuns.

O scânteie dă-mi Doamne, de la lună în zori,
Când răsăritul o arde, să-mi aducă noroc,
S-aprind vindecarea din trupuri cu foc
Și sufletele ce vin către tine să-ntorc,
Să crească nu cruci pe pământ, printre flori
Doar viața în mii de culori.

Și, Doamne, de nu poți sau nu vrei, Tu ia-ma pe mine
Dar lasă-mi versul viu și-o singură floare
S-o sădesc în parfum de cuvinte, în raze de soare,
Să-ngroape durerea din lume-n abisuri de mare,
Atunci eu Doamne, voi crede și-n versuri în Tine,
Atunci va fi bine.