Semnal de dăruire din cap de teritoriu
De la sfârșit de corp în irecuperabil,
Ce-și vrea, măcar în parte, reînviat, capabil
Să fie iar o șansă de-o viață-n probatoriu.

Și spirite au născut să sprijine speranțe
Și înaripând, eroi prozaici de slujbași
Cu suflet cât o țară, breslașii enoriași
Ce împart ce știu mai bine, cum un rapsod romanțe...

... Se urcă-n nori de ceață bărbați, în număr șase
Și-și iau ca să-i păzească, cum pe Iisus, fecioară,
O fată, un discipol, ce-n vis nu întâia oară
Se vrea să fie leac... și-a patriei se dase.

Sunt zbor cu toții, gând în hainele subțiri,
Înghesuiți în trupul de pasăre înghețată...
Metal tăind abis în negura crispată
Se încrețind pe aripi broboane în poleiri...

... Și-i tot mai greu periplul, iar blândul strunitor
Se pune în zălog să nu își piardă semeni
Și-și lasă proprii sorți, se dăruind asemeni
Cum un Icar se-arzând, să nu cedeze zbor.

Îi rupe pisc de brazi pe culmea împădurită
Și acele de cetini și împunsături de frig,
Dar nu se pierd cu firea, cei șapte... iar eu strig,
În locul lor, că-s rău și au inima rănită!

Stau cu ochii vizi de lacrimi, că nu-i văd pe pierduți,
Dar mor cât timp îmi trece și recele a înnoptat,
Iar bravii singuratici așteaptă neașteptat
S-ajungă, să-i ajute... eroii frânți, căzuți.

Din marele popor, cu încoronate tiare,
Nimeni nu are habar în țara cu mioare...
Stau doar la caldul foc, să vadă de se moare
Și mor de timp și frig; Icar și fata-n floare.

Doar sufletul, se pare, ajunge vindecări,
Că atât popor dă ramul, să poarte fruct, sămânță;
El singur care știe bocit și râs Săpânță,
Dar stă cu coasa în mână și va cosi trădări...

În genunchi mă închin la o fată și bravi aviatori!

Închinăciune fără margini pentru Aura Ion, Adrian Iovan și medicii eternității unui popor frânt.
22.01.2014