Alb de alb.

Vânturare de îngeri
cu aripi calde și moi
degete sidefate pe cearcăne noi.

Ne cheamă Înaltul și-și cerne chemarea cu voce de viscol, domol.
Mișcătoare-i cărarea dinspre astăzi spre-apoi.

Aș striga.
Ce folos dar? Vocea-n tăcere de alb s-a pătruns.
Aș canta.
Ce coardă să sune, și-n ce solfegiu apus?

Ninge cu îngeri.
Și găndul la tine mă trage-napoi.