Îmi tragi zăvoarele de ceață,
închizi sau deschizi temnița,
mâinile tale devin pârghii în mișcare,
vom păși împreună zâmbind.

Uitarea trup fără aripi
se împuținează ca o umbră,
cu răbdarea căzută sub pași.
Se croiește drumul spre marginea universului,
obiectul crezului tău
rămâne un punct al zilei de ieri,
azi căutăm un nou orizont
pe sub care trecem
spre mâine.