Pe o rămurică udă,
A plesnit și nu de ciudă;
Mugurașul cât o boabă,
Curios lumea s-o vadă.

-Mare taină! a strigat.
Cum de-s în alb îmbrăcat?
Băiat în rochiță fină?
Parcă sunt o balerină!

O vrăbiuță vioaie,
Mândră tare, se înfoaie,
Că poate să-l lămurească:
-E o ținută firească!

Șade-n dubii, dar deodată,
Zeci de muguri se arată,
Și plesnind, iată-s fetițe,
Șiruri albe pe crenguțe.

Vrăbiuța "Știe-Tot",
Meditează: "Eu socot
Că nu știu tot, doar am fițe,
Mugurii oare-s fetițe?!"