Bocesc buciumele-n vale
Norii de plumb răsar la deal
Peste creștetele goale
Au izbucnit stropii aval.
În scorbura tristă a vieții
Luceafărul a refuzat s-apară
Doar amintirea dimineții
Mai prevestește viața de afară.
E strigăt de suspin cu jale
E o durere rece cu alai de moarte
Nu mai apar stele pe cer și-i cale
Pierdută de cu zori și până-n noapte.

Suspine moi, adesea se aud
Din suflete uitate-n cimitirul gol
Se regăsesc doi morți întinși pe rug
Alți doi au luat bilet la Techirghiol.
El trenul groazei este plin de ei
Cei morți demult și tot uitați de lume
Stau pe banchete, așteptând ca cei
Ce au greșit în Domnul, să coboare-n culme.
E strigăt de suspin cu jale
E o durere rece cu alai de moarte
Nu mai apar stele pe cer și-i cale
Pierdută de cu zori și până-n noapte.