nu mai vreau decât un colț întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăț câmpiile sub care îmi vor crește munți din suflet
așa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca și când aș număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
și le voi cosi dimineața
înainte să-mi cânte toți greierii a dincolo

pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau și jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea