Sunt doar un rob,nemuritor intr-un blestem
Și cerul ăsta mic simt cum mă strânge,
În tălpi, pământu-mi face bătături ce dor,
Și bolta-o sprijin cu palmele pline de sânge,
,,Bărbosule, am inimă și eu, nu-i de decor,
Și câte-odată-n noapte, o aud cum plânge,
Acum ajunge.,,

Am dinții sterpeziți de falsu-mi zâmbet,
Și chipul înghețat de o bizară mască,
Am încercat s-o rup, fără un scâncet,
Să fug de tot, nimic să nu m-oprească,
Și să cobor ca muritor din cerul rânced
În mila nopții, și să bat la o fereastră,
Să mă primeasca.

Pe masă, pe-un ștergar, cu drag să-mi pună,
Din huma coaptă în cuptor, ulcior cu apă,
Și-n talger vechi de-argint, puține poame,
Să simt cum roadele pământului mă scapă
De setea lungă, dup-o mângâiere Doamne,
Pe brazda de pământ, destinul meu să nască,
Să nu mă mai urască.