agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-03-27 | |
Motto: Până la urmă poezia e o gelatină extrasă din oase / Nu sunt diferită de alte femei și eu port un copil în pântec.
Ai ceva anume care iese la iveală doar când suntem singuri Nimeni nu știe, părinți, frați, doar lângă mine faci minunea asta Și mă simt prost, foarte prost, aș intra în pământ Poate cineva a bănuit, dar nu a văzut ceva anume care iese La iveală doar când suntem singuri, ceva nisipos se rupe din tine Și se așază silențios pe fața mea ca o mască Asta se întâmplă când te deschei la cămașă, îți lași sufletul să iasă Pentru câteva minute, ne uităm după el prin cameră Se lipește de pielea mea să-mi dea partea de vină pe care o duce Partea stricată din el ca și cum ai purta o cicatrice în urma unui accident Se lipește de mine să se vindece sau să mă vindece Încă nu am aflat exact la ce bun, fluturii mușcă din carnea proaspătă Ori de câte ori te dezbraci la miezul nopții când nectarul e mai gustos Și dacă punem toate bucățile cap la cap tot nu facem un om Motto: Când lipesc urechea de spatele tău aud cuvintele cum se nasc/ Dimineața știu ce poveste îmi vei spune și tac. Lângă mine nu vei mai avea surâs de copil, mă vei privi așa Cum privești o cruce dintr-un cimitir oarecare, știi că îmi place Să mă plimb prin locuri pustii, mai ales pe acolo unde sufletele sunt La suprafață și ies ca aburii dintr-un pământ primăvara Așa mă vei privi, ca pe o cruce, în fața căreia te vei opri Și te vei întreba, cine a fost, de ce nimeni nu îngrijește mormântul De ce ciorile cânta mai tare aici, de ce copiii se zbat în pântece Când mamele lor trec, lângă mine nu vei mai avea surâs de copil Vei cunoaște ce nu ți-ai dorit vreodată, propriul mormânt Motto: Pe măsură ce se apropie vara întineresc/ Peste câteva zile va fi ziua mea. Și cu cât vei veni mai lângă mine pe umărul drept îmi va încolți ceva Curios mă vei dezbrăca de haine, de piele, vei săpa sub carne, să nu-ți scape Nicio literă, ai să ceri ajutoare, preoți, medici, toți vor veni să te ajute Ca pe un om rămas în scaun cu rotile, îmi veți pune pielea la uscat Sub microscoape, o veți da câinilor polițiști, magilor, vracilor Pe toate ecranele din oraș vor pâlpâi poze cu un nou tip de celulă Care tratează marile dureri, cancerul, tristețea, moartea, voi avea rubrici Speciale în reviste, se vor scrie cărți, tratate, mi se vor lua interviuri Și eu voi da din umeri, pentru chestia puerilă, inerentă, care mi-a țâșnit Așa din umărul drept pe măsură ce vara venea și noi ne întâlneam, întineream Motto: Natural/ Am nevoie de spații deschise, ample, aproape interminabile. Am nevoie de curți, grădini, plaje private, de asfințituri Care să-mi cadă fix pe fereastră, de mări pe care să le văd Ori de câte trag draperiile, de iubiți înalți care nu se mai sfârșesc Când aș vrea să le ating limba să mă ridic pe vârfuri și să rămân Acolo prinsă într-o menghină cosmică, am nevoie să merg desculță Să-mi intre ghimpii în tălpi, usturimea să-mi scoată cuvintele prin pori Am nevoie de o deschizătură în pieptul tău, o nișă prin care să intru La miezul nopții când tabla pe casă sub labele pisicilor a încetat să mai bată Când scriu însă, am nevoie de un metru cub, atât cât pot imita uterul mamei Atât cât să tastez cu genunchii la gură prin care se văd Spații deschise, ample, aproape interminabile Motto: “Tot ce e îngrozitor are nevoie de iubire”, Rilke Prin urmare toți oamenii au nevoie de asta Încerc să fiu mai sus, dar nu-mi iese, am sa fac și eu Ca Icar, numai că stâncile mele se numesc foi Toate de mai sus s-au întâmplat, nu sunt povești, sunt picături de sânge Până zilele astea am căutat chei potrivite, am delimitat terenuri Parcă urmăream o minge de tenis să văd de partea cui se află Am încercat să-mi potrivesc ritmul pașilor, bătăile inimii Căutam coordonate identice să mă poziționez în rând cu tine Să-l pun pe Ying alături de Yang, să așez la locul potrivit Cele două concepte, eu și tu, într-un limbaj comun A început să plouă și asta curăță alei, trotuare Ar fi bine să ies afară să stau deschisă la bluză până când |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate