Adunăm clipe cu nesaț
Sperând aidoma în reverie
Le ducem după noi, sub braț
Dar am pierdut o armonie
Cutezătoare arme cu săgeți măiestre
În avangardă stau expuse
În contemplarea vieții cam rupestre
Dar șușotind din mintea celor spuse.
Atunci când ea natura doamna
Se lasă dusă în delirul magic
Nu mai apuci să vină toamna
Pentru a regăsi cuvântul tragic.
Iubire-patimă măiastră
Pe care doar poeții o trăiesc
În arșița creației din glastră
Ce ai sădit-o cum era firesc.

Apar doi fulgi de floare în infern
Mirosul lor e amorțit de cea culoare
Încă tânjesc la visul cel peren
Când va clădi ea mintea o valoare
Ce va putea să se distingă
Amețitor prin Univers
Neconcepând să tot cuprindă
O rană ce-i creată când ai mers
Pe drumul tău uitat de lume
Dar presărat de Dumnezeu
În care ai găsit un singur nume
Și-acela este doar numele meu.
Iubire-patimă măiastră
Pe care doar poeții o trăiesc
În arșița creației din glastră
Ce ai sădit-o cum era firesc.