Fabule pentru concurs BISTRIÞA –2014

1) Fabula celor treizeci de bistrițene,

Pe-ntuneric și răcoare,
Stau pe poliță în beci,
Mere multe, coapte-n soare,
Numărate…cam treizeci.

Două’ș’nouă dintre ele,
Lângă doi pereți mai reci,
Palide și mărunțele…
Parcă dorm un somn de veci.

Numai unul, cel mai mare,
Roșu, mândru și vivace,
Toată ziua n-are stare
Și gurița nu-i mai tace.

Bre suratelor, trezirea,
Zice mărul cel fălos,
Că și voi aveți menirea
Pentru gust și chiar miros!

Nici nu apucă să-și gate
Vorba, mărul lucitor,
Că din coaja lui, prin spate,
Apăru…un viermișor.

Iar atunci, frumosul măr,
Drept la inimă rănit,
Mai aproape de-adevăr,
Într-o clipă…s-a zbârcit.

MORALA-i limpede și clară:
În urma unor analize,
Sunt mulți - frumoși pe dinafară
Iar înăuntru…cu surprize!

2) Þuica și cele 30 de
bistrițene

Þuica tare-într-o noapte
Discuta în plină cramă,
Cu treizeci de mere coapte,
Din butoiul plin de zeamă.

Spuse dânsa cam hilară
Sub șiragul de mărgele:
Eu sunt limpede și clară
Voi, cam tulburi și cam rele!

Deci, surate, vă reneg
Și pe voi nu dau un pai
Nici pe neamul meu întreg
Ce miroase-a mucegai!

Iar atunci,un măr mai mare
Cu sfială îi șopti:
-N-ai fi tu atât de tare
Dacă noi…n-am putrezi !

Însă vremea iute trece,
Anul Nou apare iară
Și cum gazda își petrece,
Face țuica...să dispară.
……………………………….

A fost MORALA cam nefastă,
Când mărul spuse o butadă:
-Decât s-ajung o țuică proastă,
M-aș prefera…o marmeladă !


3) Fabula merelor

Se-ntâmpla într-o livadă,
Când din ramura cea plină,
Mărul copt a dat să cadă,
Undeva lângă tulpină.

Nimeni nu era-n ogradă,
Nimeni nu avea să vină,
Nici în iarbă să îl vadă,
Nici să-l scoată la lumină.

Și dormind așa-ntr-o rână,
Mărul – pronie cerească –
Nu trecu o săptămână…
Și-ncepu să putrezească.

Altul, tot un măr frumos,
Copt sub soarele de vară,
S-a trezit și el pe jos,
Singurel în iarba rară

Dar, în faza următoare,
Dus de foame în ispită
Porcul, fire râmătoare,
L-a-nghițit într-o clipită.

MORALA mi-o aduse vântul:
Oricum o dai, oricum o-ntorci,
Mai bine să îngrași pământul,
Decât să fii… mâncat de porci !

4) Fabula unor fructe

Sunt bun de pus într-o vitrină,
Rosti fălos un măr de vară,
Că am o genă ultrafină
În ramura ereditară!
Iar pruna, moale și blajină,
Se cam credea o poamă rară,
Ba chiar a fructelor regină
Cu gust dulceag…din cale-afară.
Și tot așa avea să vină,
Mai mălăiață și sprințară,
Ce socotea că e divină,
O mândră și semeață pară.

Metehne care, bunăoară,
Au scos prostia la lumină.

Dar fructelor – infatuate -
Cu stilul lor, ușor bombastic,
MORALA le-ar fi dat dreptate…
De nu cumva erau din plastic !


5) Epigramistul
și cele 30 de “bistrițene”

La Bistrița - în festivaluri -
Am fost curtat de dame bine,
Dar înecat de țuica-n valuri,
Mă cam făcusem de rușine…

Și-atunci mi-a explicat un nene,
De prin Moldova strămoșească :
Nu fac treizeci de bistrițene…
Ce poate face o “băbească”!

Vă spun MORALA ca atare,
Dezamăgit la sindrofie:
Atunci când vrei să fii mai “tare”,
Nu-i indicat să bei … tărie!