agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-05-08 | |
Ce mai rămânem când noaptea se lasă,
Se stinge lumina Și spahiile vremii ne năruiesc visarea? Sunt eu, respirația și sforăitul ce îți curmă somnul, Ești tu, perna care pleacă și ușa ce se-nchide. Sunt eu, cu frig și teamă și tusea mea bolnavă, Ești tu cu tremur și cu nerv, Gândul ce împacă și gândul ce frământă. Cine mai suntem când tăcerea nu-și are loc între noi Însă cuvintele s-au irosit demult. Când ochii nu caută dar se feresc? Eu, ceașca de cafea jumăte rece și amară, Tu, glasul și tu, chinul. Tu, pasul, tu, plecarea, Eu, arbore de fier ce vântul nu îndoaie dar nu curmă. Ce mai rămâne când se scurge praful clepsidrei fără fund, Când de întors am tot întors nimicul, dar în același loc, rămași înțepeniți, Privim cum, nici aproape, nici m-ai departe, nu am ajuns, de-atâta timp? Ce suntem? Oameni? Sau fiare, sau mai ce? Nimic din ce-am crezut, nimic din ce n-am fost. Noi, umbre, noi, amurg ce trece în neștire, Loc lăsând nopții în care ne urâm.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate