nu înțeleg de ce mă cauți tu pe cer și în cer
reprezentarea asta cu îngeri care zboară
crede-mă dragul meu e o aiureală
distanța-i mult mai mare ori foarte mică
eu sunt la începuturi

ți-amintești momentul acela magic când
lumea se topise la focul inimii mele
și ne ajungea doar până la glezne
iar noi desculți valsam îmbrățișați prin ea
iubirea o lotcă-mpletită din fire de nu mă uita
ne legăna sub clar de lună purtată de vise
spuneai că-s abisală vampir nesățios
îmi sorbiseși tot verdele din priviri și mă lăstăreai
o slăbiciune generală inexplicabilă mă cuprinsese
și ritmul muzicii ca vinul dulce ne ducea ne ducea
abia dacă mă mai puteam ține pe picioare
am închis ochii mi-am lipit fruntea de a ta
și m-am abandonat... oof în brațele alea
torceam ca o pisică și de plăcere cred că ațipisem
de aia nu-mi dădeam seama că urcam
urcam o scară exterioară zidită din mine
prima treaptă lungă și lată din marmoră albă
perfect șlefuită ce bucurie-n jur când am pășit pe ea
eram goală goală dar zău că nu-mi păsa
pe următoarea aveam fustiță și jucam șotron
nu-mi mai amintesc bine cum arăta
ah treapta aia pe care te așteptam albă ca varul
de spaimă că nu o să ajungi la timp
cu cât suiam veșmântul mi se îngreuna
treptele se scurtau și deveneau mai înguste
tot mai denivelate și pe alocuri ciobite de vreme
urcam urcam și-mi era din ce în ce mai greu
abia te mai vedeam erai mereu plecat în misiune
tot timpul am fost geloasă pe patria aia a ta
acolo aproape de vârf treapta de lut ce noroc
de m-aș fi privit în ea nu mă mai recunoșteam
sau m-am privit mai ști poate de aia...
înălțimea mă amețea mi-am lăsat capul pe umărul tău
aș fi vrut să ne iubim dar nu încăpeam
nu știu de ce ți-am șoptit că o să mor
mi-ai răspuns râzând că moartea fuge de oamenii frumoși
eu nu mai eram frumoasă decât în ochii tăi
dar ai avut dreptate nu-ți mai fă griji
de la înălțimea aia cred că doar am alunecat
și m-am prăbușit în mine o fântână unică adâncă
din care izvorăsc toți bărbații
poeții îi spun misterul sau eternul feminin