Stau liniștit căldura se stinge în gleznele nopții
sângele nu mai fierbe în clocot, se rotește subțire
nu e străin și sporește răcoarea în trup.

Cerul se topește în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stelele se plimbă în calești de cuarț
și coboară pe scări ruginite de mătase.

O bucurie neomenească se-ntipărește pe fața minții.
nimeni nu mă așteaptă sub streșini de porți
când ele tot timpu-s deschise a moarte.

Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai știe nimeni pentru cine bate clopotul.