Privindu-te-n ființă, uluirea
E ca în fața unui chip de zână,
Iubirea ta în toate mă îngână
Și fără tine-n van mi-e-alcătuirea.

Iubito, ia-mă în vecii de mână
Ca să ne fie lesne-n Cer suirea
Ne va străbate și în veac albirea,
Fiorul dragostei o să rămână.

Și parcă simt deasupra de terestru
Fiind în toată floarea vârstei încă
Pe lacătele toate pun sechestru.

Tu uneori îmi mai apari de stâncă
Precum apare-n leagăn un maestru
Pierdut în apa dogmelor, adâncă.