lovesc cu un fel de disperare fiecare centimetru pătrat de infinit
găsesc înainte de naștere formule de împachetat neantul
dintr-o rădăcină în altă rădăcină
prin ascultarea firului de iarbă
apoi îmi văd de lichidul amniotic din inerție
de cordonul meu ombilical din prea multă iubire
sau de cine mai știe ce altă legătură din speranță
mai mult sau mai puțin închinată clipei
săvârșesc botezul cuvintelor în lacrimi de buburuză

îmi cresc visele din fiecare îmbinare cu realul
ca un fel de nituri rotunde și de netăgăduit
pe un pod aproape albastru și ușor absurd
ca mai toate încercările mele de a respira
înaintea de a articula țipătul