eram atât de săraci
că nu aveam după ce bea apă
iubirea ta câine jigărit și hămesit
nici nu se mai putea târî pe picioare
abia mergea ținându-se de gard
milos sufletul meu într-o zi
i-a aruncat o ciosvârtă de speranță
și minune s-a înzdrăvenit
de atunci drept mulțumire cum se înserează
probabil să nu bage de seamă vecinii
te trece pârleazul și te aduce la mine
unde facem dragoste pe săturate
s-o vezi cum se gudură fericită
printre picioarele noastre încolăcite
și eu de fiecare dată generos
îi mai arunc o ciosvârtă de speranță
săraca a căpătat dependență ca bețivul de alcool

mai complicat e în nopțile cu lună plină
te știe pudică ori să nu te compromită
încercând s-o alunge urlă cu așa disperare
că se iau după ea toți câinii satului
cred că de aici a și apărut zicala
cum luna are treburile ei și nu prea o bagă-n seamă
așteaptă să adorm și apoi mă ia de mână
mie mi se pare că visez dar chiar mă aduce la tine
păi dacă nu ar fi așa cum se explică faptul
că exact în acele zile
mă trezesc diminețile năuc pe la poarta ta