în vârsta lui depărtarea se amesteca cu a pietrelor
revărsându-se subtil
pielea șarpelui de ținut în brațe

sufrageria atârna din largul piciorului
până în amintirile mamei care desena cu degetul în pământ
agonia ultimei nașteri
îmbătrânind de inimă pe etaje inferioare
disecate
până la sufletul proaspăt turnat în asfalt

suntem un regret mecanic
cu un vineri înspăimântător deschis
la încheietură